Anunțuri
Administratie doar cu poze Companii Nivel de studii: Absolvent Experienta: Experienta peste 3 ani Disponibil imediat-
Anunțuri
Anunțuri pe pagină: 20 / 50
-
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara scoate la concurs postul de Consultant strategii proiecte (PART-TIME: 4 ore). Pentru a participa la concursul de recrutare, candidații vor depune un dosar de concurs la sediul BRCT Timișoara, str. Proclamația de la Timișoara, etaj 1. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este data de 04 aprilie 2024. Cerințe: * Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, de preferință în domeniul științelor sociale, științelor politice, administrației, științelor economice sau echivalent; * Experiență în domeniul elaborării și implementării de proiecte cu finanțare europeană și nu numai, de minimum 3 ani; * Cunoștințe excelente de limba română, cunoștințe foarte bune de limba engleză; * Cunoștințe foarte bune de operare pe calculator pachetul Microsoft Office, Teams, Outlook; * Cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene. Profilul candidatului: * Capacitate de cercetare a apelurilor de proiecte relevante activității BRCT Timișoara și de a redacta, depune și implementa astfel de proiecte; * Capacitatea de cunoaștere și aplicare a regulamentelor și directivelor UE și a legislației naționale specifice; Capacitatea de a înțelege problemele complexe și de a comunica eficient; Capacitate foarte bună de analiză și sinteză a datelor și informațiilor și atenție la detalii; Capacitate organizatorică și de management al activităților, abilități sociale și flexibilitate - respectarea normelor de conduită necesare lucrului în echipă; Preocupare pentru perfecționarea profesională și disponibilitate pentru desfășurarea de activități în program prelungit și deplasări, cu respectarea Legii - Codul muncii cu modificările și completările ulterioare. Concursul se va desfășura în data de 09 aprilie 2024 la sediul BRCT Timișoara și va avea patru secțiuni. Documente necesare întocmirii dosarului de participare la concurs: Scrisoare de intenție; CV în format european; Formularul de înscriere la concurs; Copie după cartea de identitate; Copiile diplomelor de studii relevante; Dovada vechimii în muncă. Termenul limită pentru depunerea documentelor solicitate: 04.04.2024, ora 16.00, la sediul BRCT Timișoara sau prin email la adresa Pentru îndrumare, contactează Biroul de Resurse Umane, Comunicare și Administrativ, Carmen Stojanovi la: sau Postul scos la concurs este cu normă parțială de muncă și contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara implementează în calitate de Secretariat Comun și Unitate de Control de Prim Nivel pentru beneficiarii români Programul Interreg IPA România-Serbia, finanțat de Uniunea Europeană și statele partenere în program.
-
Firma din Bucuresti , zona Unirii -restaurant fost Budapesta ,angajam manager operatiuni pentru legatura cu clientii nostrii. Mailuri , contracte , excell , call center , interactiune cu clientii la telefon. Cautam o persoana serioasa si responsabila. Program 8-17 sau 9-18. 3300 lei salariu net. Bonuri de masa incluse.
-
AUNDE C&S AUTOMOTIVE SRL, întreprindere de producție a elementelor de tapițerie pentru autovehicule, angajează Manager Resurse Umane. Responsabilități: I. Dezvoltarea Programelor de Retenție a Personalului: * Identificarea și implementarea strategiilor pentru creșterea satisfacției și retenției angajaților. * Elaborarea și administrarea programelor de dezvoltare profesională și de mentorat. * Monitorizarea climatului organizațional și luarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea acestuia. II. Recrutarea de Personal Nou: * Planificarea și coordonarea procesului de recrutare și selecție. * Identificarea surselor de recrutare potrivite și dezvoltarea relațiilor cu acestea. * Conducerea primului interviu cu candidații și evaluarea acestora pentru pozițiile deschise. III. Administrarea Politicilor și Procedurilor de Resurse Umane: * Asigurarea respectării și actualizării politicilor și procedurilor de resurse umane. * Coordonarea activităților departamentului HR, consilierea și ghidarea angajaților și a managementului cu privire la aspecte legate de resurse umane. IV. Evaluarea Performanței: * Dezvoltarea și implementarea procesului de evaluare a performanței, calculul și urmărirea KPI. * Asigurarea unui feedback constructiv și dezvoltarea planurilor de dezvoltare individuală pentru angajați. * Calculul salarial și al tuturor primelor și bonusurilor statutare, în baza performanțelor individuale raportate de celelalte departamente (producție, calitate și inginerie, logistică, mentenanță, admin, etc.) Cerințe: * Experiență minimă de 3 ani într-o poziție similară în domeniul resurselor umane. * Cunoaștere temeinică a Codului Muncii, cu toate actualizările, la zi. * Cunoștințe solide în dezvoltare a programelor de retenție a personalului și recrutare. * Abilități excelente de comunicare și interacțiune interpersonală. * Capacitatea de a lucra în echipă și de a dezvolta relații cu angajații de la toate nivelurile. * Experiență în utilizarea instrumentelor și tehnologiilor HR moderne. * Abilități bune de planificare, organizare și rezolvare a problemelor. * Diplomă în domeniul resurselor umane sau a unei discipline conexe (avantaj). Colaborează direct și nemijlocit cu toate departamentele întreprinderii și raportează direct Directorului General. Remunerație corespunzătoare pregătirii și experienței profesionale, toate condițiile urmând a fi negociate. Puteți transmite CV prin mesaj sau la e-mail sau solicitați detalii direct la tel.