Fabrica de mobila angajeaza Contabil Sef
SOCUB SRL fabrică de mobilier din Hanu Conachi, județul Galați, își mărește echipa și angajează Contabil-șef. Căutăm o persoană cu experiență în domeniul financiar-contabil, organizată, responsabilă și orientată către rezultate, care să coordoneze activitatea financiar-contabilă a societății și să contribuie la dezvoltarea unui sistem eficient de control și analiză a costurilor de producție. Cerințe: Studii superioare economice, finalizate; Membru activ CECCAR (Expert Contabil sau Contabil Autorizat); Experiență de minimum 5 ani în domeniul financiar-contabil, din care experiența într-o funcție de coordonare constituie avantaj; Experiență în contabilitatea de producție reprezintă un avantaj important; Cunoștințe solide de legislație contabilă și fiscală; Experiență în întocmirea situațiilor financiare și a raportărilor către instituțiile statului; Cunoștințe foarte bune de operare PC și programe de contabilitate (SAGA constituie avantaj); Cunoștințe avansate de Microsoft Excel; Capacitate de analiză, organizare și planificare; Integritate, confidențialitate și atenție la detalii. Responsabilități: Coordonează și organizează întreaga activitate financiar-contabilă a societății; Asigură respectarea legislației financiar-contabile și fiscale; Organizează și verifică înregistrarea documentelor contabile; Coordonează întocmirea balanțelor de verificare și a situațiilor financiare; Întocmește și verifică declarațiile fiscale și raportările către autoritățile competente; Gestionează relația cu auditorii, instituțiile de control și autoritățile fiscale; Coordonează activitatea de inventariere și verifică evidența patrimoniului societății; Calculează și analizează costurile de producție ale mobilierului; Urmărește consumurile de materii prime și materiale (PAL, MDF, feronerie, accesorii, cant ABS etc.) și analizează abaterile față de consumurile planificate; Monitorizează stocurile de materii prime, materiale, semifabricate și produse finite și propune măsuri pentru optimizarea acestora; Analizează costurile directe și indirecte de producție și întocmește rapoarte periodice pentru conducerea societății; Participă la elaborarea bugetelor și la analiza indicatorilor economico-financiari; Oferă suport conducerii în luarea deciziilor financiare și economice; Coordonează și sprijină echipa financiar-contabilă. Oferim: Contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată; Pachet salarial atractiv, corelat cu experiența și competențele candidatului Mediu de lucru stabil și profesionist; Posibilitatea de dezvoltare profesională și perfecționare continuă; Implicarea într-o companie aflată în dezvoltare și într-un proiect investițional important. Locație: Hanu Conachi, județul Galați. Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul prin intermediul platformei. Vor fi contactați doar candidații selectați pentru interviu.
Hanu Conachi, Galati
21 iulie