Meditații engleză, spaniolă, chineză

Valabil din 9/5/2026 6:58:36 PM
Specificații
Numele companiei
-
Profesie
profesor
Tip job
colaborare proiect
Descriere
MEDITAȚII ENGLEZĂ SPANIOLĂ CHINEZĂ

Sector 6, București | Online

Bună! Numele meu este Oana, am 24 de ani și sunt profesoară titulară, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine Universitatea din București, specializarea Chineză Spaniolă.

Am studiat timp de un an în China, la Xiamen University, în cadrul Facultății de Educație Internațională Chineză, unde mi-am aprofundat cunoștințele de limbă și cultură chineză.

Sunt absolventă a Masteratului în Studii Est-Asiatice, în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine Universitatea din București, iar în prezent urmez cea de-a doua facultate, specializarea Română Engleză.

Am absolvit Modulul de formare psihopedagogică Nivel I și Nivel II și am, de asemenea, pregătire în psihopedagogie specială. Am experiență în lucrul cu copii și adulți, precum și cu elevi cu cerințe educaționale speciale (CES). De asemenea, am experiență în lucrul cu preșcolari, activând ca educatoare, inclusiv în învățământul special.

Experiența acumulată îmi permite să adaptez metodele și materialele de lucru în funcție de vârsta, nivelul, ritmul și nevoile fiecărui cursant.

Pregătire lingvistică

ENGLEZĂ dețin Certificat Cambridge C1, am absolvit profilul Filologie bilingv engleză, iar în prezent urmez cea de-a doua facultate cu specializarea Română Engleză.

SPANIOLĂ studii universitare de specialitate, fiind licențiată în Filologie Chineză Spaniolă.

CHINEZĂ licențiată în Filologie Chineză Spaniolă, absolventă a Masteratului în Studii Est-Asiatice și cu un an de studiu în China, la Xiamen University, în cadrul Facultății de Educație Internațională Chineză.

Despre meditații

Meditațiile sunt adaptate vârstei, nivelului și obiectivelor fiecărui cursant și se desfășoară în grupe restrânse de 2 3 persoane, pentru a putea acorda atenție fiecăruia.

În funcție de nivel și obiective, lucrăm gramatică, vocabular, conversație, pronunție, înțelegerea textului și exprimare scrisă.

Grupe restrânse de 2 3 cursanți
Durata unei ședințe: 1 h 30 min
Fizic: la domiciliul meu, în Sectorul 6, București
Online: disponibil indiferent de localitate

TARIFE ȘEDINȚĂ

Engleză 150 lei
Spaniolă 180 lei
Chineză 200 lei

ÎNSCRIERI ȘI INFORMAȚII

Oana (telefon WhatsApp)
Sau prin mesaj privat

Locuri limitate! Grupele sunt formate din doar 2 3 cursanți, pentru a putea acorda atenție fiecăruia.

ID anunț: 1788624200

Raportează

Anunțuri recomandate

Contactează utilizatorul
Aplică cu CV